istoria artei

Principalele epoci și curente artistice|pe scurt|educaţie plastică

„De-a lungul mileniilor, arta nu a lipsit din nici o societate, oricât de slab dezvoltată ar fi fost.[…]. Cu toate acestea, formele de manifestare ale artei au variat foarte mult, în timp şi spaţiu, datorită influenţei factorilor sociali şi culturali.”[1]

Fiecare perioadă din istoria artei a avut şi are importanţa sa semnificativă, cu un aport important în demersul firesc al schimbărilor şi al trecerilor de la o perioadă la alta.

Arta Egiptului Antic, Arta Greacă, Arta Romană, Arta Bizantină, Renaşterea, Barocul, Rococoul, Neoclasicismul, Romantismul, Realismul, Impresionismul, Postimpresionismul, Simbolismul, Art Nouveau, Fovismul, Expresionismul, Cubismul, Suprarealismul, Abstracţionismul, Pop Art, Arta conceptuală, Instalaţia, Performance Art, Op Art, Land Art, Hiperrealismul, Arta digitală, Arta urbană

   Arta Egiptului Antic – perioadă cuprinsă între 2649 şi 1070 î.Hr. Au fost create remarcabile sculpturi, picturi, bijuterii, construcţii, textile, obiecte de ceramică, lucrări de arhitectură şi veşminte. Egiptul Antic a dat dovadă de originalitate şi ingeniozitate. În perioada d.c. 2630-2611 î.Hr. a fost creată o piramidă în trepte la Saqqara, descoperindu-se o statuie în mărime naturală a regelui, executată din calcar şi colorata, fiind considerată cea mai veche statuie în mărime naturală din lume. De la piramidele în trepte se trece la piramida realizată din blocuri mari de piatră. Egiptenii nu se dezic nici de la sculptură unde au dat dovadă de pricepere şi de încercarea de a reda naturalul. Urmează ca proporţiile corpului uman să fie tot mai sistematice. Egiptenii creează şi basoreliefuri pictate pe pereţi, înfăţişând omul cu capul şi picioarele întotdeauna din profil şi corpul din faţă.

   Arta Greacă – În arta greacă templele şi clădirile publice erau decorate, cu reprezentări ce sugerau celebrarea victoriilor în luptă şi comemorarea morţii, dar şi personalităţile. Sculptura greacă a cunoscut o rapidă dezvoltare, punând accentul acum pe realismul corporal şi expresivitate. Ceramica cunoaşte tehnica corintică de pictare a figurilor, în care acestea apăreau negre pe fundalul roşu al lutului mat. Grecia aduce tehnica figurilor roşii în c.530 î.Hr.în care personajele şi modelele sunt pictate într-o culoare roşu mat în timp ce fundalul este negru strălucitor.

   Arta Bizantină – Aici arta este una decorativă, „mai abstractă, în care culorile strălucitoare şi simbolismul evocator au fost folosite pentru a crea o atmosferă mistică[…].”[2] Au fost create mozaicuri, fresce, picturi, icoane şi sculpturi, toate cu un caracter religios. O caracteristică a artei bizantine este folosirea atentă a culorii.

   Renaşterea – Renaşterea presupune o transformare radicală în domeniul picturii, sculpturii şi arhitecturii, marcând tranziţia de la Evul Mediu la lumea modernă. Oamenii sunt atenţi studiaţi. Apare perspectiva şi clarobscurul. Artiştii din perioada respectivă puneau omul în centrul tuturor lucrurilor. Leonardo da Vinci introduce tehnica sfumato – o trecere lentă între zonele de culoare din tablou, fiind o trăsătură a perspectivei de atmosferă, creând efectul de distanţă.

   Barocul – secolul XVII, „se caracterizează prin ornamentaţie bogată, o compoziţie complexă, dar ordonată, şi folosirea luxuriantă a culorii, luminii şi umbrei.”[3] Se încuraja realismul şi desenele inspirate din realitate.

   Impresionismul – În epoca impresionismului, artiştii pictau imagini din viaţa modernă aşa cum o vedeau ei, creând impresia unui moment trecător şi efectele trecătoare ale luminii. Pentru privitorii din secolul al XIX-lea, aceste tablouri păreau neterminate. Sunt folosite culori aprinse şi îndrăzneţe. Pentru realizarea unei picturi, artiştii ieşeau afară pentru a putea observa lumea din jur.

   Postimpresionismul – De această dată, postimpresioniştii s-au îndepărtat de naturalismul impresionismului, făcând apel la culorile vii, aplicate în straturi groase cu subiecte din viaţa reală şi tuşe ce puneau în evidenţă formele geometrice.

   Fovismul – este una dintre cele mai scurte mişcări artistice a secolului XX. Aici culoarea este folosită direct din tub în tentele ei cele mai violente. Contrastele sunt obţinute printr-o exaltare reciprocă a culorilor complementare sau prin juxtapunerea de alb şi negru. „Desenul este realizat sumar printr-o linie uneori energică, viguroasă, alteori delicată şi graţioasă. Tuşa picturală este trasată liber, cu vehemenţă, în suprafeţe ample decorative sau în mici pete vibrate.”[4]

   Expresionismul – Artiştii expresionişti se foloseau de formele alungite şi exagerate, umplute de culori nenaturale. Aceştia doreau exprimarea stărilor sufleteşti cu ajutorul elementelor de limbaj. Elementele figurative devin nefireşti şi tragice.

   Cubismul – 1907-1914. Artiştii re-creează o realitate aşa cum este în gândirea lor şi nu aşa cum se vede dintr-o singură direcţie. Forma a suferit modificări, în funcţie de etapele cubismului: cézanniană, analitică şi sintetică.

   Suprarealismul – s-a născut la Paris în 1924. Artiştii suprarealişti explorează lumea viselor, vis plus realitate. Se folosesc variate elemente de limbaj şi mijloace de expresie plastică.

   Abstracţionismul – „În 1910, Kandisky, privind întâmplător o lucrare răsturnată în care nu a recunoscut elementele figurative, descoperă că există şi alte posibilităţi de exprimare într-un limbaj nou, „muzical”.”[5] Abstracţionismul evoluează în două direcţii: abstracţionism liric – artiştii pictează sub impulsul emoţiilor, şi abstracţionism geometric născut din cubism cu legături în constructivism.

   Pop Art – popular art. Apărut în a doua jumătate a secolului XX ca o reacţie împotriva artei abstracte. Acest curent artistic reuneşte pictura, afişul, sculptura, litografia etc. Pop Art pune în evidenţă obiectele banale, abordează teme cotidiene, sunt folosite fragmente din benzi desenate ş.a.m.d. Pop-art-ul rămâne de actualitate datorită obsesiei a produselor civilizaţiei.

   Instalaţia – „Instalaţia este o formă de artă tridimensională care transformă spaţiul expoziţional într-un mediu ambiental.[…] Instalaţiile sunt realizate şi în afara spaţiului galeriilor şi muzeelor. […] Cu toate că astfel de lucrări nu se pot vinde pe piaţa de artă, artiştii vând desenele şi colajele pregătitoare pentru a acoperi cheltuielile proiectelor.”[6]

   Arta digitală – „Arta digitală include secvenţe video editate digital şi animaţii pe computer, însă de cele mai multe ori termenul desemnează arta creată exclusiv pe computer, fotografii procesate şi artă creată exclusiv pentru internet.”[7]

 

*În curs de actualizare*

[1]Stephen Farthing, Richard Cork,  Istoria artei – De la pictura rupestră la arta urbană,  Editura Rao, Bucureşti, 2011, pag,8

[2] Stephen Farthing, Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană, Editura Rao, pag.72

 

[3] Stephen Farthing, Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană, Editura Rao, pag.213

[4] Rita Bădulescu, Manual pentru clasa a VIII-a, Educaţie plastică, Editura Humanitas Educational,  Bucureşti, 2000, pag.63

[5] Rita Bădulescu, Manual pentru clasa a VIII-a, Educaţie plastică, Editura Humanitas Educational,  Bucureşti, 2000, pag.67

[6] Stephen Farthing, Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană, Editura Rao, pag.505

[7] Stephen Farthing, Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană, Editura Rao, pag.548

 

 

Copyright © artasicopii.wordpress.com

 

Advertisements

One thought on “Principalele epoci și curente artistice|pe scurt|educaţie plastică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s